Infractional

INFRACTIONAL | 6.600 lei “plătiţi” de o bătrână pentru 3 pături

O bătrână în vârstă de 79 de ani  a fost lăsată fără 6.600 de lei de un bărbat şi o femeie, care i-au intrat în gospodărie sub pretextul că sunt comercianţi ambulanţi de pături. Furtul a fost sesizat poliţiei sâmbătă seară, însă fapta a fost comisă sâmbătă dimineaţă.

Din ancheta derulată de poliţiştii  din comuna suceveana Grăniceşti, rezultă că sâmbătă, în jurul orei 10.00, la locuinţa femeii au venit doi necunoscuţi, care i-au arătat trei pături din material textil, pe care le vindeau cu 80 de lei bucata. Victima s-a înţeles cu cei doi să cumpere o pătură, intrând în casă şi luând dintr-un portofel 100 de lei. A lăsat apoi portofelul în care mai avea 6.500 de lei la vedere, pe o comodă, în dormitor. Când a ieşit afară, cei doi i-au explicat femeii că ar vrea să cumpere şi nişte cartofi. Bătrâna a fost de acord şi s-a dus într-o magazie să aducă cartofii, lăsându-i pe cei doi nesupravegheaţi.

„La întoarcere victima a constatat faptul că cele două persoane au plecat şi i-au lăsat pătura cumpărată, cât şi celelalte două oferite spre vânzare pe o bancă din curtea locuinţei sale. Ulterior femeia a intrat în locuinţă, a cărei uşă de acces o lăsase deschisă, constatând că cele două persoane i-au sustras toţi banii din portmoneu, respectiv suma de 6.500 de lei”, a declarat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava

Autorii au dispărut imediat din zonă cu maşina cu care veniseră.

„Poliţiştii atrag atenţia cu privire la riscul de victimizare în cazul unor astfel de situaţii, în care vânzătorii ambulanţi de diverse produse profită de faptul că persoanele le permit accesul în locuinţă şi în locaţiile în care depozitează banii, ulterior, sub diferite pretexte, reuşind să revină şi să sustragă sume însemnate”, a avertizat Epureanu, subliniind că aproape de fiecare dată victimele alese sunt persoane vârstnice, care locuiesc singure.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page