INFRACTIONAL | 35 de kilograme de tutun aromatizat, descoperite la Stânca – FOTO
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit ascunse, într-o cutie de aspirator, 35 de kilograme de tutun aromatizat pentru narghilea.
La sfârşitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România, cetățeanul român S.E., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, iar echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunsă, în portbagaj, într-o cutie de aspirator, cantitatea totală de 35 de pachete tutun aromat pentru narghilea, în greutate de 35 de kilograme.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite, în valoare de 2.625 de lei, și sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 5.000 de lei.