INFRACTIONAL | 2 infracțiuni constatate de polițiștii rutieri, în urma unui control de rutină
La data de 17.12.2015, în jurul orelor 10:20, numitul A.C. de 53 ani, din satul Ionășeni, comuna Trușești, județul Botoșani, a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Albești, județul Botoșani, deși avea permisul de conducere anulat din data de 11.09.2015, conform unei Sentințe a Judecătoriei Botoșani.
În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat acesuia spre a-l conduce de către numita D.M. de 48 ani, din orașul Jimbolia, județul Timiș.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat”, respectiv „încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere unei persoane despre care se ştie că are permisul anulat”.