Important

INEDIT | Stefan Florescu a prins un hot de telefoane prin GPS

Hoţii de telefoane mobile au ajuns să fie prinşi prin satelit. O dovedeşte o întâmplare în care victimă a fost Ştefan Florescu (foto), botoşăneanul care a participat la concursul „Românii au talent”.

În urmă cu câteva zile, acesta se întorcea cu trenul de la Timişoara, unde a susţinut o reprezentaţie, când a realizat că telefonul de ultimă generaţie i-a dispărut din compartiment. Cum căutările nu au avut niciun rezultat, imediat ce a ajuns la Botoşani, tânărul l-a localizat prin GPS, prin intermediul unei aplicaţii „Find My iPhone” şi a văzut că hoţul se afla într-un tren care circula pe ruta Iaşi – Paşcani. Atunci a mers la Poliţia TF Botoşani, care a plecat în „urmărirea” celui care l-a sustras.

„A fost o surpriză pentru toţi pentru că telefonul a fost găsit chiar asupra şefului de tren, P.V. din Suceava, care în urmă cu două zile fusese de serviciu şi în trenul cu care s-a întors partea vătămată. A invocat că l-ar fi găsit, dar folosind procedeul specific poliţiei TF – suprapunere loc, timp şi persoane, toate probele îl indică pe el drept autor al furtului”, a declarat Ciprian Adam, şeful postului de poliţie TF Botoşani, pentru monitorulbt.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page