INEDIT | Cel mai PERFORMANT indicator rutier din țară: “Circulati cu atentie! Avem 6….” – VEZI CONTINUAREA
Câți șoferi reduc viteza, când văd indicatorul „Circulați cu atenție! Viața are prioritate!”? Foarte puțini, după cum o dovedesc statisticile Brigăzii Rutiere. Cei care o fac circulă, oricum, cu precauție, nu sunt dintre iresponsabilii care n-au în minte decât adrenalină.
Dar, chiar și cei de felul acestora au fost sensibilizați de un indicator cu un mesaj special. „CIRCULAȚI CU ATENȚIE! Avem 6 cimitire, Spital NICIUNUL”. Indicatorul anunță intrarea în localitatea maramureșeană Coaș.
După cum am aflat de la viceprimarul localității, Ioan Dărăban, indicatorul este acolo din anul 2004, dar a devenit celebru abia acum, grație rețelelor de socializare – fotografiile postate pe Twitter și Facebook de trecători au atras atenția mass-mediei din întreaga țară, carele de televiziuni făcând pelerinaj la fața locului.
Dărăban era consilier în 2004 și își amintește foarte bine: „Am luat și noi ideea de undeva, de pe internet și am adaptat-o”. Îl întreb dacă este reală informația – comuna nu are spital, dar are șase cimitire? „Este adevărat. Spital nu avem. Cât despre cimitire… Comuna noastră este foarte întinsă, îți trebuie o zi călare să o străbați în lung și-n lat. În plus, relieful este deluros. Casele nu sunt toate la un loc, ci sunt grupuri de case colo și dincolo. Așa că, avem două cimitire în zona centrală, unul fiind mai nou, lângă biserica veche și mai avem patru cimitire pe lângă principalele grupări de case, aflate la distanță mare de zona centrală. De exemplu, este unul lângă zona cunoscută drept Valea Caselor, care chiar asta este – o vale. Vă dați seama, mai ales în trecut, când morții erau duși la groapă în coșciugul purtat pe umeri, de rude sau cunoscuți, ar fi fost imposibil să se străbată, astfel, mai mulți kilometri, uneori pe teren accidentat!”.
Indicatorul a fost amplasat după o serie de accidente. „Comuna este străbătută de un drum județean foarte circulat. Drumul trece chiar prin centru, pe lângă Primărie și Școală”, explică edilul. De la amplasarea indicatorului au mai fost accidente? Niciunul grav, replică Dărăban.
sursa: jurnalul.ro