Judet

Indieni identificați cu ajutorul termoviziunii, opriți la frontieră – FOTO&VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut au identificat şi reţinut, cu ajutorul aparaturii de observare pe principiul termoviziunii, doi bărbați, care au încercat să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut – ITPF Iaşi, aflați în executarea unei misiuni cu ajutorul aparaturii de observare pe principiul termoviziunii, au observat pe direcția localității de frontieră Mitoc doi cetățeni care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat peste râul Prut, cu intenţia de a intra pe teritoriul național.
Imediat un echipaj din cadrul sectorului a identificat și reținut bărbații, iar în urma verificărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că aceștia sunt cetățeni indieni, cu vârste de 32, respectiv 34 de ani, care au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul unui cetățean român.
Bărbații erau coordonați prin telefon de către cetățeanul român, un bărbat din județul Iași, care a fost identificat de polițiștii de frontieră în momentul în care urma să îi preia pe cei doi indieni cu autoturismul proprietate, pentru a-i transporta spre Iași.
Cercetările sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii întregii arii infracționale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page