Educatie

Începe semestrul II, după două zile de „vacanţă”. Cum arată structura anului de învăţământ

Luni, 17 ianuarie 2022, începe semestrul al II-lea din anul școlar 2021-2022, potrivit structurii oficiale aprobate în noiembrie 2021 de Ministerul Educației.

Semestrul II are o durată de 19 săptămâni de școală, din care primele 13 sunt neîntrerupte. Vacanța de primăvară are 17 zile în acest an și este în luna aprilie.

Structura semestrului II:

  • Luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022 – cursuri
  • Vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022 – vacanța de Paște (primăvară)
  • Luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022 – cursuri
  • Sâmbătă, 11 iunie 2022 — data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022—2023 – vacanța de vară.

Structura pentru anii terminali, clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a:

  • clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022 – cu două săptămâni înaintea celorlalți elevi de liceu;
  • clasa a VIII-a încheie cursurile la data de 3 iunie 2022, cu o săptămână înaintea celorlalți elevi de gimnaziu;
  • clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional încheie cursurile la data de 1 iulie 2022 – cu 3 săptămâni după ce toți ceilalți elevi au luat vacanță.

Între timp, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a/ a XIII-a vor susține simulările de Evaluarea Națională 2022 și Bacalaureat 2022, ale căror calendare nu au fost încă stabilite și anunțate de Ministerul Educației.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page