AdministratieJudetMunicipiu
Încep lucrările de modernizare la Spitalului Municipal Dorohoi
Primăria Municipiului Dorohoi a finalizat documentația necesară finalizării procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări pentru obiectivul ”Modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, județul Botoșani”, cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020/Axa prioritară 8/Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, conform contractului de finanțare cu nr. 4819/02.10.2019, demers ce a permis in data de 23.06.2021 semnarea contractului de execuție lucrări de către primarul Dorin Alexandrescu.
Valoarea totală a investiției aprobată prin HCL nr.263/10.10.2018 este de 10.911.639,51 lei inclusiv TVA, din care 10.700.749,99 lei inclusiv TVA valoare nerambursabilă, diferența de 210.889,52 lei inclusiv TVA fiind suportată din bugetul local.
Principalele obiective ale investiției sunt:
– Extinderea, reabilitarea si modernizarea clădirii ambulatoriului;
– Dotarea și echiparea ambulatoriului;
– Amenajarea exterioara a incintei.
Prin aceasta investitie, atât cetățenii Municipiului Dorohoi, cât și cei din zonele limitrofe, vor beneficia de creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, îmbunătățirea calității serviciilor medicale de ambulatoriu prin dotările corespunzătoare, accesibilizarea spațiului destinat serviciilor medicale si a căilor de acces, va preveni marginalizarea locuitorilor Municipiului Dorohoi prin asigurarea unui proces medical la standarde europene, furnizarea de ingrijire primară continuă, cât și accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul ambulatoriului.
Termenul de execuție a lucrării este de 24 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.