
Foto: Arhivă
Un incendiu violent a izbucnit, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Răuseni. Două anexe au fost cuprinse de flăcări.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Răuseni și Hlipiceni, cu o autospecială de stingere.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Pompierii au acționat rapid astfel încât au fost salvate și protejate de foc casa și celelalte construcții din gospodărie.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Pentru a înlătura pericolul de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
✔ nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
✔ nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
✔ nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
✔ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
✔ folosiți la tablourile electrice siguranţe corect dimensionate.