IncendiuLocal

Incendiu violent într-o localitate din Botoșani, după ce trei butelii au explodat -FOTO&VIDEO

Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți: pericol de incendiu!

Un incendiu violent a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Liveni. O anexă de aproximativ 70 de metri pătrați a fost cuprinsă de flăcări, după ce fiul proprietarului a lăsat mâncarea pe aragazul aflat în funcțiune și a plecat de acasă. Vecinii au fost cei care au sunat după ajutor, îngrijorați că incendiul ar putea să ajungă și la casele lor.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa. Aceștia au constatat că anexa ardea în totalitate și au intervenit rapid pentru a limita propagarea flăcărilor. Pompierii au scos din interiorul clădirii trei butelii. Alte trei au explodat până la sosirea forțelor de intervenție la fața locului.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit mai bine de două ore.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:

– să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;

– după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;

– curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;

– nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:

– opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;

– nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;

– stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.

Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page