Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Pascari, comuna Șendriceni. Un depozit de furaje, unul de lemne, o anexă și acoperișul unei case în construcție au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată de vecini.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin, au venit și pompierii de la Detașamentul Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă. Pompierii au constatat că ardeau generalizat depozitele de furaje și lemne, anexa și acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte construcții din gospodărie. Arderea era întreținută de cantitatea mare de ulei alimentar, alcool sanitar și cauciucuri, care erau depozitate în anexă.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, au intervenit, în total, 20 pompieri militari și un elev, aproape patru ore.
Au ars 12 tone de lemne, 12 baloți de furaje. În incendiu au pierit 40 de iepuri și 36 păsări. Au fost salvați zece iepuri, cinci găini și trei câini.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.