Un incendiu violent a izbucnit seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Hilișeu Cloșca. Când a văzut flăcările, proprietara a cerut ajutor, însă o bucătărie de vară și grajdul de animale ardeau deja generalizat.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și una SAJ, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hilișeu-Horia.
Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 85 mp și au protejat de flăcări casa, construită în aceeași curte, depozitul de furaje și cel de lemne. Au fost salvate o bovină, două capre, un cal și mai multe păsări.
Proprietara, o bătrână de 74 de ani, dar și fiul acesteia, în vârstă de 48 de ani, au suferit atacuri de panică, fiind preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unei sobe în funcțiune, care a fost lăsată nesupravegheată
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării sobelor, respectați următoarele recomandări:
✔amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
✔ stingeţi focul înainte de a părăsi locuinţa și nu adormiţi cu focul aprins în sobă;
✔ în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
✔ nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
✔ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
✔ nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia.