Trei autoturisme, două parcate în faţa unei locuinţe din Frumuşica, unul pe raza satului Sârbi, comuna Vlăsineşti, au fost afectate parţial de flăcări. Dacă incendiul de la Frumuşica a fost generat, cel mai probabil, cu intenţie, maşina de la Vlăsineşti a luat foc din cauza unui scurtcircuit electric.
Evenimentele s-au înregistrat în dimineaţa zilei de 12 aprilie, la un interval de cca. cinci ore.
Primul eveniment s-a produs la Frumuşica, unde două autoturisme parcate în faţa unei case au fost cuprinse de flăcări. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 02.00. Spre locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari din Flămânzi. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la partea din faţa a ambelor maşini. Intervenţia a durat mai puţin de jumătate de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 150.000 lei. Pagubele au fost estimate la aproximativ 18.000 lei. Cazul a fost preluat de poliţişti.
La Vlăsineşti, alarma s-a dat puţin înainte de ora 08.00. În ajutor s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu o autospecială cu apă şi spumă. Când pompierii au ajuns la faţa locului, ardea partea din faţa a autoturismului. Incendiul a fost stins în limitele găsite de salvatori. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 2.000 lei. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de cca. 6.000 lei.