IncendiuLocal

Incendiu provocat de o fetiță de 5 ani într-o gospodărie din județul Botoșani

Marți, în mai puțin de șase ore, pe raza județului Botoșani s-au produs cinci incendii. Botoșani, Prăjeni, Păltiniș Corlăteni și Todireni sunt localitățile unde au avut loc aceste evenimente.

La Prăjeni, Păltiniș și Corlăteni, incendiile nu s-au soldat cu pagube materiale. A ars vegetația uscată de pe 23 de hectare. Pompierii au depus un efort deosebit pentru a opri propagarea flăcărilor.

La Botoșani, din cauza suprasolicitării instalației electrice, s-a aprins izolația unui cablu.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs la Todireni, acolo unde o fetiță, în vârstă de 5 ani, s-a jucat cu chibriturile și a incendiat furajele de lângă un adăpost de animale. Flăcările s-au extins cu repeziciune la clădire, dar și la o altă anexă din gospodăria vecinilor. Chemați în ajutor, pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești, dar și pompierii voluntari din comunele Todireni și Albești, au intervenit pentru stingerea incendiului cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, mai bine de două ore. În incendiu au pierit doi porci și 28 de păsări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page