INCENDIU | Păgubit de foc, din cauză că incendiul a fost anunțat cu întârziere

Un bărbat din satul Oneaga, comuna Cristeşti, a fost păgubit de foc de 15.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs în această dimineaţă, în locuinţa sa.
Anunţat cu întârziere, incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile din întregul imobil, dar şi la acoperiş.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină puţin după ora 10.00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperişul şi bunurilor din interior.
Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. Cauza probabilă o constituie amplasarea necorespunzătoare a unor materiale combustibile faţă de mijloacele de încălzire.