INCENDIU | Masina in flacari in aceasta dimineata la Botosani! Pompierii cred ca focul a fost pus intentionat!
În dimineața zilei de 23 februarie, în jurul orei 04.25, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada I.C.Brătianu din municipiul Botoșani.
Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenție, ardea partea din față a mașinii, existând pericolul ca flăcările să cuprindă întregul autoturism.
Incendiul a fost stins în mai puțin de un sfert de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 10.000 de lei. Au ars elementele combustibile ale compartimentului motor, înregistrându-se pagube de cca. 1.000 de lei.
Cauza probabilă a incendiului o constituie acțiunea intenționată.
Cazul a fost preluat de polițiști.