IncendiuLocal

Incendiu într-o gospodărie din județul Botoșani – FOTO

O gospodărie din localitatea Văculești a fost în pericol în această dimineață, în urma unui incendiu de vegetație uscată. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor SMURD. Aceștia au constatat că ardea vegetația uscată din curte care s-a extins și la gardul locuinței. Pompierii au limitat extinderea flăcărilor la casa de locuit, o anexă și au salvat din calea focului două capre aflate în curte. Proprietara gospodăriei, o femeie de 76 de ani, a suferit un atac de panică, primind îngrijiri medicale la fața locului. Aceasta a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă a incendiului o constituie scânteile purtate de vânt, provenite de la o sobă amplasată în curte. Imediat după finalizarea intervenției de la Văculești, echipajul de pompieri a fost direcționat pentru stingerea unui alt incendiu de vegetație care s-a manifestat pe aproximativ 2000 de metri pătrați, în cimitirul din localitatea Dumeni, comuna George Enescu. Au ars o parte din monumentele funerare (cruci din lemn), altele au fost deteriorate, fiind afectați și câțiva pomi. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.
În ultimele trei zile, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea altor cinci incendii de vegetație la Pomârla, Dumeni, Bădeuți, Lișmănița și Darabani.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor.

Arderea miriștilor sau a vegetației uscate este interzisă, potrivit legislației privind protecția mediului. Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page