IncendiuLocal

Incendiu într-o gospodărie din județul Botoșani. Flăcările au cuprins o magazie, un adăpost de animale și un depozit de furaje – FOTO

UPDATE: Incendiul de la Bătrânești a fost lichidat. Au ars: 70 tone furaje, o magazie de aproximativ 20 m. p. din lemn, 3 tone de cereale, 1,5 tone de lemne de foc, un saivan de animale de aproximativ 30 m. p. și 30 de anvelope. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind scurtcircuit.

Pompierii botoșăneni intervin, de aproape trei ore, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Bătrânești. Flăcările au cuprins o magazie, un adăpost de animale și un depozit de furaje. Cu toate că erau acasă, proprietarii au observat incendiul târziu.

Alarma s-a dat puțin înainte de ora 15.00. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești și Detașamentul Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din comuna Gorbănești.

Pompierii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la casă și alte două anexe. Intervenția este una de durată având faptul că ard aproximativ 70 de tone de furaje, iar pentru eliminarea riscului de reaprindere trebuie verificat fiecare metru pătrat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page