O casă din localitatea Dragalina a fost distrusă parțial în urma unui incendiu care s-a produs, astăzi, după ce tavanul din lemn s-a aprins de la o soba supraîncălzită. În momentul producerii evenimentului, proprietarii erau într-o anexă din gospodărie. Aceștia au observat flăcările în momentul în care bunurile din două camere ardeau și au sunat după ajutor, la 112.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hlipiceni.
Aceștia au constatat faptul că ardeau tavanul de lemn și bunurile din două camere și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o a treia încăpere și acoperiș.
Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, ISU Botoșani vă recomandă:
▪ nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪ nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
▪ în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
▪ focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
▪ stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
▪ nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
▪ depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.