IncendiuLocal

Incendiu într-o gospodărie din Botoșani. Un saivan, o magazie și 70 de tone de furaje au ars – FOTO&VIDEO

Un saivan, o magazie și 70 de tone de furaje au fost distruse aseară în urma unui incendiu care a avut loc în localitatea Brăești. Flăcările amenințau să se extindă la un alt adăpost de animale din vecinătate, dar și la alte trei gospodării.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de intervenție. Incendiul se manifesta generalizat la depozitul de furaje, adăpostul de animale și o magazie. Concomitent cu acțiunea de stingere, colegii noștri au salvat doi viței dintr-un grajd și au reușit să protejeze de flăcări un alt adăpost de animale și trei case aflate în imediata vecinătate.

La fața locului a fost solicitată și o ambulanță pentru acordarea de îngrjiri medicale proprietarului, care a suferit arsuri ușoare în momentul în care a intervenit să salveze cabalinele aflate în interiorul adăpostului. Acesta a refuzat transportul la spital.

Au ars aproximativ 70 de tone de furaje, adăpostul de animale pe o suprafață de 60 de metri pătrați și o magazie, fiind înregistrate pagube de peste 50.000 de lei. Pompierii au reușit să protejeze vecinătățile, valoarea bunurilor salvate fiind de aproximativ 200.000 de lei.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind autoaprinderea furajelor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page