A pus preparatele din carne la afumat în foișor, dar a lăsat focul nesupravegheat. În lipsă, jarul căzut din sobă a aprins materiale combustibile din interior. Când a observat incendiul, construcția din lemn era cuprinsă parțial de flăcări.
Evenimentul a avut loc în această seară, în satul Miorcani,comuna Rădăuți Prut.
Chemați în ajutor, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea incendiului.
A fost salvată casa și alte construcții din gospodărie.
‼️Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, trebuie să țineți cont de următoarele recomandări:
▪️ Afumătorile nu trebuie amplasate în apropierea clădirilor, a depozitelor de furaje, în magazii, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile.
▪️Se recomandă ca acestea să fie făcute din cărămidă şi materiale incombustibile.
▪️Este interzisă folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor, prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului.
▪️Curațați afumatoarea, astfel încât să evitați scurgerea grăsimii de pe preparatele din carne în locurile fierbinți sau în contact cu sistemul de producere a fumului.