Un incendiu s-a produs, în această seară, într-o clădire dezafectată de pe strada Aleea Pinului din municipiul Dorohoi. Mai multe deșeuri adunate în fostul atelier al unei școli s-au aprins, cel mai probabil, în urma exploziei unei petarde.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi, dar și poliția. Pompierii au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul clădirii și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Nu au fost persoane rănite.
Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:
– nu utilizaţi artificii, petarde, rachete şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, în balcoane, holuri de bloc sau pe terase;
– nu aruncaţi artificii sau alte obiecte asemănătoare de la balcon, în apropierea unor persoane, clădiri, autotursime sau copaci pentru a nu provoca incendii sau accidente;
– nu folosiţi obiectele pirotehnice în apropierea materialelor combustibile;
– nu lăsaţi copiii să utilizeze obiecte pirotehnice și supravegheaţi-i în permanență.