Un bărbat în vârstă de 77 de ani, care locuieşte cu chirie într-o casă de pe strada Maramureş din municipiul Dorohoi, a fost salvat în ultima clipă din casa plină de fum, de către pompieri şi cadrele medicale ale substaţiei Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dorohoi. Acesta a fost găsit în stare de inconştienţă, pe patul din dormitor unde a izbucnit un incendiu. Ulterior, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
S-a întâmplat în această dimineaţă. O rudă care îl vizita zilnic a observat că din locuinţă iese fum şi a solicitat ajutorul pompierilor. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj medical al SJA Dorohoi. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din podeaua de lemn din apropierea sobei, existând pericolul ca flăcările să se extindă la întreaga încăpere, care era plină de fum, iar un bărbat se afla în stare de inconştienţă, pe pat. În timp ce doi pompieri împreună cu cadrele medicale de pe ambulanţă au evacuat victima din locuinţă, colegii lor au stins incendiul. Intervenţia a durat mai puţin de un sfert de oră. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din sobă pe materiale combustibile.