IncendiuJudet

Incendii în gospodăriile a două familii din Botoșani – FOTO

Două familii, din satul Grivița, comuna Cordăreni, și satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului, în această seară, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine sau deteriorate. Din fericire, începuturile de incendiu au fost observate la timp și ținute sub control de pompierii voluntari din cele două comune până la sosirea echipajelor din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi.

La Grivița, pompierii militari au constatat faptul că ardea doar funinginea din interiorul coșului și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă.
La Dumbrăvița, o parte din materialele combustibile din structura acoperișului au fost aprinse de scânteile care au ieșit prin crăpăturile coșului fum. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri, înainte de a produce pagube materiale însemnate.

❗IMPORTANT

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
– îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page