EducatieImportant

Încă patru școli din județul Botoșani intră în scenariul „roșu”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.

Prin urmare, astăzi, 04 noiembrie 2020, în conformitate cu datele transmise, la nivelul județului Botoșani, se înregistrează următoarea situație:

–  382 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

  0 unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 93 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3), conform Hotărârilor CJSU Botoșani: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții desfășurate cu ajutorul tehnologiei și internetului.

În județul Botoșani, sunt deja în scenariul 3(roșu) toate cele 20 de unități de învățământ din municipiul Dorohoi, toate cele 51 de unități de învățământ din municipiul Botoșani, toate unitățile de învățământ din comunele Adășeni, Suharău și Văculești și, începând de astăzi, cele 4 unități de învățământ din comuna Curtești.

 

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page