În luna februarie vor începe lucrările la reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu”, crede primarul Cosmin Andrei
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a dat asigurări, marți, că în curând vor începe lucrările pentru reabilitarea Teatrului „Mihai Eminescu”. Oficialul își bazează declarația pe faptul că mai multe firme s-au arătat interesate să termine lucrările la instituția de cultură. Chiar dacă vor exista contestații, primarul este convins că în februarie vor începe lucrările, pentru că legislația a fost modificată.
„Această achiziție a intrat în supervizarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), care a presupus transmiterea unor documente, dar ceea ce a fost mai greu a trecut. Am parcurs cea mai grea etapă, care a presupus analiza a mii de documente, a mii de pagini, lucru pe care l-au făcut atât colegii din unitatea de
implementare a proiectului, cât și specialiștii pe care i-am angajat pentru această achiziție. Etapa tehnică a fost depășită, am primit avizul necondiționat de la ANAP. Am certitudinea că vom avea un câștigător.