Local

În această dimineață, au fost reluate căutările bărbatului dispărut în apele râului Prut

În această dimineață, au fost reluate căutările bărbatului dispărut în apele râului Prut, în dreptul localității Ripiceni. La misiune participă pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și Detașamentului Botoşani, cu două bărci și o ambulanță SMURD, dar și scafandrii de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Botoșani, Iași și Neamț.

Vă reamintim că, ieri, în jurul prânzului, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a intrat în apele râului Prut și nu a mai ajuns la mal.

Căutările pe apă s-au desfășurat, neîntrerupt, mai bine de nouă ore. Misiunea scafandrilor a fost îngreunată de vizibilitatea redusă spre zero și adâncimea apei, care în unele locuri măsoară peste 14 metri.

Informare preventivă

ISU Botoșani recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de siguranță atunci când merg la scăldat, astfel:

▪frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
▪evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
▪evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
▪nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
▪nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
▪nu intrați în apa rece după expunerea la soare;
▪nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
▪echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Dacă observați o persoană care se află în pericol de înec și puteți să o ajutați, interveniți, fără a vă pune viața în pericol. În cel mai scurt timp, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page