Local

Impozitele pentru anul 2022, dar și taxa de colectare a gunoiului, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local

Consilierii locali se întrunesc miercuri în ședință, începând cu ora 10, pentru a discuta 13 subiecte de pe ordinea de zi. Într-o postare pe facebook, Raluca Curelariu a precizat că două dintre acestea sunt extrem de importante, anume taxele și impozitele pentru anul 2022 dar și taxa de colectare a gunoiului.
„Se propun majorări semnificative atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice. În cazul persoanelor juridice, se propune majorarea taxei de salubrizare de la 561 lei/tonă la 729 lei/tonă.
Pentru o mai bună înțelegere a propunerilor, am făcut un calcul comparativ pentru o familie obișnuită (4 persoane, apartament de 60mp utili, o mașină de 1.6 cmc, un loc de parcare). Sumele sunt redate mai jos. 
Important! Deși am cerut acest calcul de la cei de la taxe și impozite, nu l-am primit. Prin urmare, cifrele sunt aproximative. Nu este luat în calcul impozitul pe teren.
Am vrea să vă putem da mai multe informații și să vă putem explica logica acestor majorări. În acest sens, conform drepturilor și obligațiilor pe care le avem în calitate de consilieri locali, am solicitat primăriei încă din 26 noiembrie să ne răspundă la o serie de întrebări esențiale. Deși termenul legal pentru a primi răspuns era de 10 zile, nici până azi nu am primit clarificările cerute.
Întrebări adresate la care nu am primit răspuns:
Care este actualul grad de colectare selectivă? Cât a fost în 2020?
Care a fost suma încasată suplimentar în 2021 ca urmare a majorării taxei de salubrizare în 2021?
Cât din această sumă a fost folosită pentru creșterea gradului de colectare selectivă și ce măsuri concrete au fost finanțate?
Care este suma estimată a fi colectată suplimentar în anul 2022 și ce măsuri concrete vor fi finanțate din acești bani pentru creșterea gradului de colectare selectivă? La ce nivel de colectare selectivă vom ajunge ca urmare a acestor investiții?
Care este sumă estimată a fi încasată suplimentar ca urmare a majorărilor de taxe și impozite propuse pentru anul 2022?
Cu ce procent au crescut cheltuielile de funcționare în 2021 față de 2020? Cu ce procent au crescut cheltuielile de dezvoltare în 2021 față de 2020?
Cât din suma estimată a fi încasată suplimentar, ca urmare a majorărilor, va merge către cheltuielile de funcționare? Cât din suma estimată a fi încasată suplimentar, ca urmare a majorărilor, va merge către cheltuielile pentru dezvoltare? Ce proiecte concrete se doresc a fi finanțate suplimentar față de cele pe care ni le permitem deja, păstrând nivelul actual al taxelor și impozitelor?
Cu ce procent este estimat să crească bugetul de funcționare în 2022 față de 2021? Cu ce procent este estimat să crească bugetul pentru dezvoltare în 2022 față de 2021?
După ședința de mâine vom reveni cu o detaliere a deciziilor luate”, a explicat consilierul local Raluca Curelariu.
Ar putea fi o imagine cu text care spune „Taxe și impozite Apartament 60mp utili Maşina 1.6 cmc Loc parcare Gunoi4 persoane Total 2021 149 lei 168 lei 172 lei 701 el 1,190 lei 2022 Creștere 179 ei 20.13% 194 lei 15.48% 192 el 11.63% 807 lei 15.12% 1,372lei 15.29%”

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page