Identitate românească falsă, procurată cu 500 de euro
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un document de identitate fals.
În data de 04 iunie a.c., în jurul orei 07.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în țară, pasager într-un autocar cu destinaţia Cehia, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 35 de ani.
Cu ocazia controlului de frontieră, asupra bărbatului a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, cu fotografia bărbatului.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză atunci când se afla la muncă în Franţa, prin intermediul unor persoane necunoscute. Deşi ştia că este un document fals, a plătit pentru el suma de 500 de euro, acesta fiindu-i necesar pentru a se putea angaja în statele europene.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.