Horoscop
HOROSCOP | Vezi ce-ti rezerva astrele astazi, 6 noiembrie 2012

Berbec

În cazul tău, piramida pe semne de foc trezeşte pasiunea şi favorizează relaţia cu trecutul şi cu membrii familiei. Dispui de o intuiţie vie, puternică şi îţi recomandă să te laşi ghidat de ea. Te-ai putea confrunta cu transformări neaşteptate de situaţie sau chiar pierderi materiale care au legătură cu domiciliul. Fii receptiv, permite lucrurilor să se întâmple fără a le influenţa.
În ceea ce te priveşte, aspectele planetare de pe cer te stimulează în zona gândirii şi comunicării. Eşti provocat să ieşi în faţă prin calităţile tale, să te remarci în cadrul organizaţiei din care faci parte sau în cadrul parteneriatelor în care eşti implicat. Sunt favorizate schimburile şi negocierile. Temperează-ţi impulsivitatea şi agresivitatea.
Luna din Leu, prin aspectele armonioase în care este implicată, îţi pune în lumină zona resurselor personale, a talentelor, dar şi banii obţinuţi prin munca proprie. Ca urmare a muncii susţinute pe care ai prestat-o în ultima perioadă, combinată cu modificările organizaţionale, poţi beneficia de surse suplimentare de venit. Nu exagera cu munca.
Luna este astăzi găzduită de semnul tău zodiacal şi te scoate în lumina reflectoarelor, precum vedeta zodiacului. Străluceşti, eşti susţinut şi apreciat de către cei din anturaj şi te remarci de la distanţă prin originalitate, nonconformism şi o creativitate spumoasă. Te bucuri din plin de viaţă, eşti foarte mobil, dar nu pune presiune pe partenerul de viaţă cerându-i să-ţi ţină isonul.
Tu astăzi poţi descoperi darurile introspecţiei sau meditaţiei. Discreţia te caracterizează şi te motivează în tot ceea ce întreprinzi. Este un moment propice pentru a face pace cu un membru al familiei, a ierta sau a cere iertare părinţilor pentru unele gesturi necugetate. La domiciliu nu ai stare, eşti hiperactiv şi te dedici muncilor gospodăreşti.v
Adori activităţile recreative de grup şi probabil petreci mult timp pălăvrăgind cu prietenii sau cu cei din anturaj. Dispui de un debit verbal abundent, nu ratezi nici o bârfă şi trebuie să ştii tot ce se întâmplă. Profiţi de orice mijloc de comunicare fie că este vorba despre discuţii tete-a-tete sau chiar pe email, telefon sau sms. Fii prudent în trafic dacă circuli cu maşina.

Cariera, puterea şi prestigiul social îţi sunt direct şi pozitiv vizate de tranzitul Lunii prin zodia Leului. Deşi ai putea avea sentimentul că lucrurile se mişcă şi avansează greu, ai răbdare şi păstrează-ţi încrederea că meritele îţi vor fi recunoscute şi recompensate. Exploatează-ţi talentele de comunicare verbală sau scrisă şi ai putea câştiga bani din asta.


Luna în Leu activează în cazul tău zona relaţiilor şi a parteneriatelor oficiale. Altruist şi generos din fire, eşti adeptul relaţiilor cordiale şi îţi place să tratezi oamenii pe picior de egalitate. Un superior ierarhic sau poate chiar o autoritate publică pare să te constrângă şi îţi impune un anumit mod de a face lucrurile. Eşti greu de strunit, aşa că temperează-ţi impulsivitatea.

Sursa: www.jurnalul.ro