Horoscop

HOROSCOP | Vezi ce-ti rezerva astrele astazi, 22 octombrie 2012

Berbec
Anturajul şi prietenii îţi solicită atenţia şi energia. Relaţiile tale sunt departe de a fi armonioase şi ai putea fi perceput drept ciudat, ieşit din tipare. Sunt posibile rupturi de relaţii sau noi începuturi. Unele câştiguri financiare provenite din asocierile în care eşti implicat întârzie să apară. Fii pregătit să faci faţă unor cheltuieli neprevăzute.
 

Taur
Pentru tine, ziua de astăzi aduce tensiune la locul de muncă. Raporturile cu şefii sau autorităţile sunt încordate sau umbrite de unele demersuri legale sau administrative, constrângătoare. Dispui de o intuiţie foarte bună şi îţi recomand să o urmezi pentru a depăşi momentele delicate. Temperează-ţi agresivitatea, înclinaţia spre pesimism sau critică.
 

Gemeni
Tu astăzi eşti atras de studiu, de religie sau filosofie. Îţi place să dezbaţi idei dintre cele mai  neobişnuite şi să împărtăşeşti din filosofia ta de viaţa. Te implici mult la locul de muncă, depui mult efort dar nu prea reuşeşti să îţi mobilizezi colegii sau subordonaţii, fapt ce ţi-ar putea aduce frustrare sau surmenaj. Fii atent la nevoile corpului, relaxează-te şi odihneşte-te.
Rac
Tu astăzi îţi baţi capul în a găsi mijloace noi şi inovatoare de asociere şi câştig. Dispui de o intuiţie bună dar nu eşti foarte creativ în exprimare sau implementare. Pe cât de debordant eşti tu, pe atât de rece şi calculat este partenerul de viaţa. Primeşte sfatul persoanei iubite, nu te lasă demoralizat, ci extrage partea realistă. Nu te pripi cu speculaţiile sau cu investiţiile.
Leu
Astăzi ai nevoie de spaţiu şi libertate din partea partenerului de viaţă sau din partea colaboratorilor profesionali. Eşti atras de oameni independenţi, curajoşi, nonconformişti. Acasă poţi întâmpina unele neplăceri. Fie familia sau apropiaţii te constrâng să îţi îndeplineşti unele obligaţii domestice, fie sunt necesare reparaţii la domiciliu.
 

Fecioara
Programul şi rutina ar putea suferi astăzi unele modificări bruşte, fapt care te determină să improvizezi şi să te adaptezi din mers. Te poţi confrunta cu dificultăţi de comunicaţie care ar putea fi generate de echipamentele tehnice folosite. Nu uita să îţi salvezi fişierele pe măsură ce lucrezi şi ai grijă cui le expediezi sau unde le salvezi, pentru a nu le rătăci.
 

Balanta
Eşti foarte preocupat de lipsa banilor sau poţi constata că ai făcut unele investiţii care îţi depăşesc bugetul şi cauţi să te împrumuţi pentru a-ţi onora obligaţiile financiare. Relaţia cu persoana iubită sau cu copiii este tensionată, ai tendinţa de a lua lucrurile prea în serios şi eşti înclinat să îţi refuzi orice plăcere. Relaxează-te şi învaţă să te bucuri de viaţă în orice context.
Scorpion
Tu eşti foarte sensibil, emotiv şi absorbi precum un burete vibraţiile din mediul exterior. Se anunţă o zi imprevizibilă atât din punct de vedere al evenimentelor din familie, dar şi de la serviciu. Laşi impresia unui om rece, închis şi calculat. Te adaptezi cu greu la nou şi ai tendinţa de a frâna sau încetini schimbările, în special pe cele din familie sau din cămin.
 

Sagetator
Trăirile tale interioare sunt dintre cele mai profunde, paradoxale şi nu tocmai uşor de dus. Par să îţi treacă prin minte tot felul de gânduri negre, eşti pesimist şi interiorizat. Nu îţi este uşor să îţi deschizi inima nici către fraţi sau apropiaţi. Drumurilor cu maşina nu sunt favorizate, dar dacă pleci la drum îţi recomand să îţi iei măsuri sporite de siguranţă.
 

Capricorn
Viaţa ta socială este foarte zbuciumată şi pare să îţi aducă frustrări în plan financiar. Nu sunt favorizate procesele de evaluare, fie că este vorba despre măsurarea perfomanţelor tale profesionale sau a bugetului disponibil. La domiciliu lucrurile păr să stea mai bine şi ai putea avea parte de surprize plăcute din partea familiei sau ai putea reamenaja spaţiul de locuit.
Varsator
Nu prea eşti dispus să laşi de la tine şi te remarci prin rigiditate şi încăpăţânare. Îţi place să împarţi dreptatea şi cauţi să îţi impui punctul de vedere. Te poţi simţi limitat şi restricţionat de către superiorii ierarhici şi nu eziţi să baţi cu pumnul în masă pentru a obţine ceea ce ţi se cuvine. Fii diplomat, revizuieşte-ţi atitudinea faţă de autorităţi şi adaptează-te din mers.
Pesti
Astăzi eşti extrem de sensibil, emotiv, ai putea fi uşor de rănit şi preferi izolarea sau solitudinea. Prin situaţiile la care eşti martor, îţi sunt puse la încercare valorile morale sau capacitatea de acceptare. Ai tendinţa de a judeca, de a pune etichete şi îţi lipseşte flexibilitatea. Dă-ţi jos “ochelarii de cal” şi renunţă la rolul de judecător.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page