Grenadă descoperită în grădina unui botoșănean
O grenadă de mână defensivă a fost descoperită, în această după-amiază, de un localnic care desfășura lucrări agricole pe un teren din localitatea Văculești.
Acesta a realizat pericolul și a sunat la 112 pentru a solicita sprijinul pirotehnicienilor din cadrul ISU Botoșani.
Echipa pirotehnică a stabilit că grenada avea focosul reterezat și putea exploda la orice acțiune mecanică. Aceasta a fost ridicată și transportată în siguranţă, urmând să fie distrusă în poligonul de specialitate.
ATENȚIE
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând nu trebuie să le atingă sau să le lovească, chiar dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață.
Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
✔️ Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.