Trei persoane, printre care și un copil, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Dămideni. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care erau, în total, cinci persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au constatat faptul că toate persoanele erau ieșite din autovehicule. Trei dintre acestea, un bărbat, o femeie și o fetiță, care se aflau într-unul dintre autoturisme, au fost rănite. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.