Fonduri pentru angiograf alocate printr-un amendament susținut de parlamentarii PSD Botoșani
Sănătatea botoșănenilor, o prioritate pentru echipa social-democrată!
Parlamentarii PSD Botoșani au depus și susținut la dezbaterea Legii Bugetului pe 2024 un amendament prin care s-au alocat peste 2 milioane de lei pentru achiziționarea de către Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” a unui angiograf de ultimă generație.
Prin demersul comun al deputaților Marius Budăi, Dan Şlincu, Alexandra Huțu și al senatorului Lucian Trufin, banii alocați prin amendament au o destinație specială și vor intra în bugetul Consiliului Județean Botoșani. Acesta va asigura diferența necesară pentru achiziționarea angiografului, aparat medical de ultimă generație care nu există în prezent la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”.
„Sănătatea botoșănenilor, în special prevenția, este prioritară. Împreună ne-am implicat pentru ca aceste fonduri să intre în bugetul Consiliului Județean, care, la rândul său, va aloca restul sumei necesare achiziționării angiografului. Este un demers pe care l-am făcut pentru a crește gradul de dotare al Spitalului Județean și pentru ca botoșănenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale”, au transmis parlamentarii PSD Botoșani.
În ultimii ani, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a fost dotat cu aparatură de ultimă generație achiziționată cu fonduri puse la dispoziție de către Consiliul Județean Botoșani, atrase din programele Ministerului Sănătății sau programele europene accesate de către autoritatea județeană.
„Continuăm proiectul nostru major de dotare a Spitalului Județean cu aparatură de ultimă generație. Achiziționarea angiografului face parte din strategia noastră de modernizare și diversificare a serviciilor sanitare. În urma dotării cu acest angiograf performant, botoșănenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în alte județe sau să plătească investigații medicale la clinici private. Le mulțumesc colegilor mei parlamentari pentru implicare și colaborare”, a declarat Doina Federovici, președintele organizației județene a PSD și al Consiliului Județean Botoșani.
Angiografiile pot fi utilizate pentru diagnosticarea sau investigarea printr-o metodă minim invazivă a diferitelor afecțiuni care afectează vasele de sânge.
Comunicat de presă PSD Botoșani