Florin, un tânăr de 20 de ani, a murit după ce BMW-ul pe care îl conducea s-a răsturnat. Tragedia s-a petrecut în comuna ieșeană Șipote. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz și fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut evenimentul
Durere fără margini, înainte de sărbători. Florin Frunză, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a murit pe loc, după ce BMW-ul pe care îl conducea s-a răsturnat pe raza comunei Șipote, din județul Iași. Din câte se pare, Florin se afla în mașină cu patru prieteni de-ai săi. Probabil, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului, a ajuns într-un șanț, iar mai apoi s-a răsturnat. Trei dintre prietenii săi au suferit răni grave, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Din păcate pentru Florin, nu s-a mai putut face nimic. Rănile pe care le-a suferit în urma impactului i-au fost fatale. Polițiștii ieșeni au deschis în acest caz o anchetă pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.
Florin a murit după ce s-a răsturnat cu BMW-ul la Șipote
Lipsa de experiență la volan și viteza au fost fatale.
„În noaptea de 19 spre 20 decembrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victime omenești, în comuna Șipote. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, un tânăr de 20 de ani ar fi condus un autoturism, pe DJ 282, în comuna Șipote și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un șanț, ulterior, autoturismul răsturnându-se. În urma accidentului, șoferul a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Mesaj cutremurător: „Vino, te rog, acasă”
Pe rețelele de socializare, mesajele de adio curg. Familia tânărului s-a cutremurat la auzul acestei vești. Iubita tânărului a postat un mesaj emoționant.
„Te voi iubi mereu, dragostea vieții mele! Mi-ai lăsat inima în bucăți, nu există leac să alungăm durerea din sufletele noastre. Te iubesc și te voi iubi mereu! Dumnezeu să te ierte, frumosul meu scump! Ai fost cel mai bun om și cel mai bun iubit din lume. Mi-ai distrus inima, sufletul meu frumos! Cum trăiesc eu fără tine, inima mea? Vino, te rog, acasă, că altfel mă duc și eu după tine”, a scris pe rețelele de socializare Adina, iubita tânărului mort în accidentul de la Șipote.
Trebuie precizat că tânărul mort era dintr-o comună din județul Botoșani. Familia lui se pregătește acum de înmormântare. Vă reamintim că, Florin a murit după ce s-a răsturnat cu BMW-ul, la Șipote.