FILME | Gérard Depardieu, revoltat de mutilarea unui film românesc în care a jucat
Actorul francez protestează după ce pelicula „Condamnat la viaţă“, în care joacă rolul lui Ipu, a fost modificată de producătorul român, la cererea unui distribuitor american, încât să aibă happy-end.
O iniţiativă lăudabilă – realizarea primului remake după un film românesc, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“, cu Gérard Depardieu şi Harvey Keitel în distribuţie – este subminată de un scandal iscat de acţiunile casei de producţie din România, Family Film. La solicitarea unui distribuitor din Statele Unite, aceasta a ciopârţit filmul „Condamnat la viaţă“ („A Farewell to Fools“), astfel încât să aibă happy-end şi ritmul unei pelicule de acţiune, pe gustul pieţei americane. Ingerinţa în actul artistic i-a revoltat pe regizorul filmului, Bogdan Dreyer, dar şi pe actorii-vedetă care au jucat în el, Gérard Depardieu şi Harvey Keitel. Primul a redactat chiar o scrisoare de protest, în care declară că nu e de acord ca filmul să fie difuzat în forma modificată.
Într-un comunicat al casei de producţie de dinainte de acest scandal, Bogdan Dreyer era trecut coscenarist, alături de Anuşavan Salamanian. Pe de altă parte, Bogdan Dreyer ne-a remis, prin avocatul său Alexandru Dumitrescu, precizarea: „Producătorul filmului nu deţine drepturile de autor pentru scenariu şi nu respectă acordul contractual semnat cu regizorul vizavi de forma finală în care poate fi prezentată opera cinematografică. Aşadar, lansarea filmului într-o variantă remontată de producător şi cu un final schimbat nu este aprobată de autori.“
Regizorul a decis să-i acţioneze în instanţă pe producătorii filmului.
sursa: adevarul.ro