Important

FILM | 9 milioane de americani au urmarit cu sufletul la gura ultimul episod din House. Ce se intampla acum cu actorul care a creat cel mai complex personaj de pe TV

Dr House a parasit definitiv acum o zi  spitalul Princeton-Plainsboro  intr-un episod final emotionant al serialului care a fermecat milioane de  telespectatori din toata lumea timp de 8 ani. Actorul britanic Hugh Laurie a  povestit intr-un interviu pentru Los Angeles Times cum a creat un personaj atat  de plin de defecte si totusi atat de iubit de sute de mii de fani si cat de greu  i-a fost sa-si ia adio de la el.
Actorul britanic Hugh Laurie a venit pentru prima data in Los Angeles in urma  cu 9 ani pentru a juca intr-un serial de drama despre care credea ca nu va dura  mai mult de 1-2 sezoane. De fiecare data cand americanii si fanii serialului  House il vad pe Hugh Laurie la televizor par dezamagiti si uimiti ca acesta nu  schioapata si vorbeste cu accent britanic. Totul este o marturie pentru cat de  bine a reusit sa creeze pe micile ecrane unul dintre cele mai complexe personaje  din istoria serialelor TV.
Ultimul episod difuzat luni seara a atras  in SUA 9 milioane de telespectatori pentru postul FOX. Fanii s-au inghesuit sa  afle soarta lui House intr-un episod filosofic si dramatic in care si-au facut  aparitia si actori care au iesit din serial ca Jennifer Morrison, Anne Dudek si  Sela Ward pe langa Omar Epps, Robert Sean Leonard, Jesse Spencer. Spoiler Alert! In  ultimul episod, timp de aproape 40 de minute fanii s-au temut ca House va muri  insa genialul doctor de la Princeton-Plainsboro si-a inscenat moartea pentru a  fi alaturi de cel mai bun prieten al sau Wilson in ultimele lui luni de viata.  Descoperim inca o data puterea prieteniei dintre cei doi care ne amintesc de  Sherlock Holmes si  Dr. Watson alaturi de mesajul final al serialului  “traieste pana nu devine prea tarziu.”


In ultimele sezoane din House M.D., Hugh Laurie nu a devenit doar unul dintre  cei mai bine platit actori de seriale din lume, ci si producator si regizor.  Castigator a doua Globuri de Aur si cu 6 nominalizari la Premiile Emmy Hugh  Laurie ( 52 de ani) este cunoscut pentru talentele sale multiple: este  comediant, actor, regizor, scriitor, muzician.
Britanicul a  dezvaluit ieri intr-un interviu pentru LA Times ca ii va fi dor de Gregory  House: “House nu a avut caracterul meu. Nu a fost ca mine si eu nu am fost ca  el, insa l-am iubit. Cred ca este responsabilitatea unui actor sa-si iubeasca  personajul pe care il joaca. House este un om extrem de imprevizibil si amuzant,  care se detesta si care este foarte nefericit. Am fost atras si impresionat de  nefericirea lui si in general de ideea de nefericire. Oamenii fericiti nu au  nevoie de ajutorul nostru, insa nefericirea este o stare care nu se termina  niciodata”.
A intrat in legenda modul in care Hugh Laurie a dat  probe acum 9 ani pentru rolul lui House: in toaleta unui hotel din Namibia unde  filma “Flight of the Phoenix”. “Era singurul loc cu o lumina potrivita” a  explicat acesta. La inceput a avut impresia ca va juca in serial un personaj  secundar si a protestat cand i s-a spus ca show-ul va purta numele personajului  sau. Fiind o drama medicala, Laurie se astepta la un titlu cu termeni medicali,  insa atunci cand a realizat ca serialul este de fapt un studiu de personaj a  admis ca House M.D. este potrivit.

Acest lucru a reprezentat o presiune  uriasa pe Laurie care aparea in aproape fiecare scena in primele sezoane. “A  fost un rol care m-a consumat si am muncit foarte mult pentru a-l interpreta asa  cum imi doream. Este un truc necesar in televiziune ca personajele sa nu se  poata schimba cu adevarat. In filme, pentru ca stii unde este sfarsitul,  personajul se poate schimba, insa in televiziune se inlocuieste schimbarea cu  descoperirea iar asta este greu de realizat” a povestit actorul. Laurie a  explicat care este paradoxul televiziunii si al filmului: faptul ca nu ai pareri  ale tale, ci doar citate si ca iti poti surprinde cu ajutorul logicii audienta.  Creatorul serialului David Shore a reusit sa faca acest lucru in House M.D. pana  la final.
“Cand Wilson decide ca incerce un tratament periculos de  chimioterapie, House este impotriva acestei variante, ii spune ca e nebun si ca  se va ucide. Insa in timp ce pleaca ii spune peste umar: <<facem  tratamentul la mine acasa>>. Am fost total surprins de aceasta replica. Nu  ma asteptam la o declaratie atat de frumoasa de dragoste si prietenie. Am crezut  ca House in momentul acela va pleca pur si simplu, insa cand am citit scriptul  am realizat: <<Nu acesta este lucrul pe care House l-ar face cu  adevarat>>. Logic, insa surprinzator”, a povestit Laurie.

House ramane un personaj unic pentru a carui creatie si evolutie  Laurie ii acorda un merit total lui David Shore. Un doctor dependent de  medicamente, sadic din punct de vedere psihologic, care e in stare de orice  pentru a dovedi ca are dreptate si care totusi este iubit de milioane de  telespectatori din toata lumea. Cum este posibil asa ceva chiar daca fanii se  lasa sedusi de ochii albastri ai lui Laurie si sarcasmul lui House?


“Cred ca oamenii accepta din instinct un om inteligent care stie ce face. Il  vad pe House ca pe un personaj foarte moral, desi fara indoiala exista oameni  care m-ar contrazice. House nu judeca. In spatele criticilor lui, cred ca sunt  cateva momente in serial in care House condamna cu adevarat pe cineva. House  intelege minciuna, dar si de ce oamenii mint iar de aici vine si iertarea, lucru  care este foarte atragator la el”.
Laurie marturiseste ca a fost  ajutat si de faptul ca David Shore nu l-a facut pe House un politist, asa ca  munca lui nu presupune sa judece. “House descopera adevarul si te vindeca, nu  afla adevarul si te trimite la puscarie sau te condamna. Are calitatea  compasiunii. Salveaza vieti. Cred ca fiecare persoanaj din lumea lui House a  realizat ca oricat de dur a fost cu ei, mai dur era cu sine insusi. Traim intr-o  lume in care oamenii se tem sa fie vazuti cum sunt in realitate, insa House a  vazut asta si a inteles-o” a incheiat Hugh Laurie.
Ce urmeaza pentru  Hugh Laurie dupa ce a lasat deoparte bastonul si sarcasmul lui Dr. House.  Actorul paseste din nou in lumea lungmetrajului intr-un film regizat de Andrew  Adamson, omul din spatele filmelor Shrek si Cronicile din Narnia. Hugh Laurie va  lansa in 2012 filmul Mister Pip, adaptarea dupa romanul cu acelasi nume scris de  Lloyd Jones.


Serialul “House M.D.” a fost lansat in America  in toamna lui 2004 si, pana in prezent a obtinut 22 premii si peste 30  nominalizari, dintre care cele mai importante sunt cele doua Globuri de Aur  castigate de Hugh Laurie in 2006 si 2007, dar si cele 5 premii Emmy castigate de  serial.
In urma succesului acestui serial, care este inclus in mod  constant in randul celor zece productii cu cele mai mari audiente in Statele  Unite, Hugh Laurie a ajuns sa fie considerat unul dintre cei mai sexy barbati  din lumea showbiz-ului, insa cei 8 ani de serial si-au pus amprenta asupra  sa.  Actorul de 52 de ani a ajuns un adevarat fenomen mondial si a fost  numit in 2009 starul de televiziune care atrage cel mai mare numar de  telespectatori in fata micilor ecrane.
Serialul “Dr. House” a fost  desemnat cel mai popular program difuzat de un post de televiziune, deoarece a  reusit sa atraga in fata micilor ecrane 81,8 milioane de telespectatori din 66  de tari, depasind performanta reusita de serialul “CSI: Miami”, care s-a bucurat  de o audienta de 73,8 milioane de telespectatori, a stabilit  guinnessworldrecords.com in 2010. Difuzat in peste 70 de tari, serialul a fost  cel mai urmarit program TV in 2008 iar in 2009 a fost numit de The Examiner cel  mai urmarit serial TV din lume.

SURSA: PROCINEMA

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page