Fermierii botoșăneni au pichetat sediul Prefecturii. „Nu ne cerșim pâinea” – FOTO&VIDEO
Fermierii botoșăneni au pichetat, joi, sediul Prefecturii, pigmentând cu o larmă de nedescris ceremonia de învestire a prefectului și a celor doi subprefecți. Zeci de persoane și-au exprimat indignarea generată de neincluderea în poiectul de buget a sumelor pentru despăgubirea culturilor de primavara afectate de seceta din anul precedent și implicit imposibilitatea noastră de redresare și continuare a ciclului productiv.
„Asociatia Forta Fermierilor este prima organizatie din mediul asociativ al sectorului agroalimentar care declanseaza o actiune de protest prin care vrea sa transmita decidentilor politici ca nerespectarea angajamentelor luate in fata agricultorilor nu este acceptabila si nici negociabila”, au transmis fermierii, intr-un comunicat de presa.Acordarea acestor despagubiri de la buget nu inseamna plata de ajutoare sociale.
Protestatarii au venit cu pancarte și vuvuzele.
„Noi, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”GRÂNARII”-”DĂ-TE PE BRAZDĂ” IAȘI alcătuită din fermieri din toate județele din zona de est a României, zonă grav afectată de seceta din anul 2020, AM DECIS SĂ TRECEM LA URMĂTORUL PAS. Astfel, după multe promisiuni neonorate și dialoguri neconcretizate cu reprezentanții executivului si ai parlamentului, joi, 04.03.2021, între orele 14:00-19:00, simultan în județele Iași, Botoșani și Vaslui, vom PROTESTA în fața PREFECTURILOR. PROTESTUL exprimă indignarea noastră datorată neincluderii în Proiectul de buget a sumelor pentru despăgubirea culturilor de primavara afectate de seceta din anul precedent și implicit imposibilitatea noastră de redresare și continuare a ciclului productiv”!”, au transmis fermierii.