AlteleImportantsocial

Femeie scoasă din flăcări de doi polițiști, soț și soție, din Botoșani

Doi polițiști din Botoșani, soț și soție, au salvat o femeie, de 53 de ani, a cărei locuință a fost cuprinsă de flăcări.
Este vorba despre Marian Pintilei, șef de post în comuna Albești și Simina Pintilei, agent de poliție la Poliția Municipiului Botoșani, aflată în paza unei secții de votare din localitatea Albești.
Cei doi se aflau în localitatea Albești, în apropierea unei secții de votare, moment în care au observat pe drum o femeie care striga după ajutor, spunând că arde casa unei vecine.
Polițiștii au pornit înspre locul indicat, observând flăcările care au cuprins imobilul.
Ușa fiind încuiată, polițistul a fost nevoit să spargă un geam, reușind astfel să pătrundă în interior, unde au găsit o femeie, întinsă pe podea, aflată în stare de inconștiență.
Polițistul a reușit să o scoată din locuință și împreună cu soția acestuia i-au aplicat manevre de resuscitare, până la sosirea ambulanței.
Femeia fost transportată la spital, iar în prezent starea sa este bună.
Felicitări soților Pintilei!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page