FC Botoșani – Rapid 1-2
Rapid a învins-o pe FC Botoșani în deplasare, scor 2-1, în etapa 28 din SuperLigă, la capătul unui meci spectaculos, cu două goluri venite în ultimele minute! Dragoș Grigore, la primele lui minute pe teren în acest an, a adus victoria bucureștenilor cu o „foarfecă” senzațională în prelungiri.
Rapid s-a deplasat tocmai până în Moldova, la Botoșani, cu speranța că elevii lui Adrian Mutu vor reuși să întrerupă seria nefastă de 5 mecicuri fără victorie în deplasare în campionat. Pe un teren ce s-a prezentat în condiții onorabile, ținând cont că marți era acoperit în totalitate de zăpadă, gazdele au avut prima ocazie de gol.
FC Botoșani cu ocaziile, Rapid cu golul
Mailat a luat o acțiune pe cont propriu din jumătatea terenului, a accelerat ca TGV-ul pe lângă Onea și Albu ridiculizându-i pe cei doi rapidiști, dar a dat dovadă de un imens egoism. Avea 4 coechipieri liberi în careu, însă a ales să șuteze din unghi direct în portarul Horațiu Moldovan, spre disperarea colegilor săi.
Defensiva giuleșteană a tremurat din nou în minutul 18, când Roman II a trimis mingea în poartă, reușita fiind însă anulată pentru ofsaid. De nerecunoscut, rapidiștii s-au scufundat într-o letargie prefundă, lăsându-le loc băieților lui Stoican să atace în valuri pe bulevardul numit Onea, fundașul giuleșteani fiind depășit în totalitate.
Doar șansa și imprecizia moldovenilor au făcut ca Botoșani să nu marcheze. Cum fotbalul e nedrept uneori, ocazille s-au răzbunat în finalul reprizei. La o fază care nu anunța nimic, Pănoiu a inventat un șut cu stângul de la distanță, Pap a văzut târziu mingea, iar Rapid s-a văzut în avantaj pe tabelă din minutul 42.
Grigore și Moldovan au salvat-o pe Rapid
Repriza secundă a început din nou cu Botoșani la „cârma” jocului. Țigănașu a centrat puternic în fața porții, Morais a deviat spre proprie poartă, dar din nou Moldovan e ca un înger păzitor și scoate de pe linia porții. Terenul se înclină din ce în ce mai mult spre poarta bucureștenilor, iar Rapidul scapă din nou cu fața curată în minutul 66.
Mutombo reia cu capul din corner, dar același Moldovan e providențial și respinge în bară. Totuși, avalanșa de ocazii botoșenene avea să aducă egalarea în minutul 90.
Dican a șutat slab de la 30 de metri, mingea a ajuns însă la Camara. Plecat de la limita ofsaidului, atacantul din Guinea a preluat balonul și l-a executat pe Moldovan cu un șut năpraznic sub bară.
Totul mergea către un egal, dar Dragoș Grigore avea să fie eroul partidei, la primele lui minute în 2023. Intrat pe final de meci, în minutul 82, fundașul central a preluat pe piept o centrare a lui Papeau și a reluat incredibil din „foarfecă” la ultima fază, aducând toate cele 3 puncte pentru Rapid.
ECHIPA | M | V | E | Î | GOLAVERAJ | FORMA | PCT | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Farul | 28 | 18 | 7 | 3 | 52 – 25 |
|
61 | |
2 | CFR Cluj | 27 | 18 | 2 | 7 | 46 – 25 |
|
56 | |
3 | Rapid | 28 | 15 | 7 | 6 | 39 – 23 |
|
52 | |
4 | FCSB | 27 | 15 | 6 | 6 | 45 – 31 |
|
51 | |
5 | CS Universitatea | 28 | 14 | 6 | 8 | 34 – 26 |
|
48 | |
6 | Sepsi OSK | 28 | 11 | 8 | 9 | 44 – 27 |
|
41 | |
7 | FCU Craiova | 28 | 10 | 7 | 11 | 33 – 31 |
|
37 | |
8 | Petrolul | 27 | 10 | 3 | 14 | 26 – 39 |
|
33 | |
9 | Voluntari | 28 | 8 | 8 | 12 | 27 – 31 |
|
32 | |
10 | Chindia | 28 | 7 | 10 | 11 | 31 – 39 |
|
31 | |
11 | U Cluj | 28 | 7 | 10 | 11 | 23 – 33 |
|
31 | |
12 | FC Botoşani | 28 | 7 | 10 | 11 | 28 – 42 |
|
31 | |
13 | Hermannstadt | 28 | 9 | 8 | 11 | 28 – 29 |
|
26 | |
14 | FC Argeş | 28 | 6 | 8 | 14 | 21 – 40 |
|
26 | |
15 | UTA | 27 | 5 | 9 | 13 | 24 – 36 |
|
24 | |
16 | CS Mioveni | 28 | 3 | 9 | 16 | 20 – 44 |
|
18 |