Sport

FC Botoșani merge la Piatra Neamț cu gândul la calificarea în sferturile Cupei României

Ceahlăul Piatra Neamț – FC Botoșani, se va disputa joi, 19 decembrie, de la ora 20:00. Partida va conta pentru ultima etapă a Grupei A din Cupa României Betano și va fi găzduită de stadionul „Ceahlăul” din Piatra Neamț.

Cele două formații sunt despărțite de două puncte în clasament după jocurile susținute în primele etape în această grupă. Nemțenii au debutat cu o remiză, 0-0 în deplasare cu CS Afumați, după care au cedat la limită pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 2-1. Cu un punct în dreptul lor, „galben-negrii” ocupă locul 4.

De partea cealaltă, FC Botoșani a debutat cu un eșec în această grupă, pe „Municipal”, scor 2-0 cu Rapid. „Roș-alb-albaștrii” au revenit însă în cursa calificării după ce s-au impus la scor de neprezentare, 3-0, la Mioveni cu FC Argeș. Cu 3 puncte acumulate, trupa pregătită de Liviu Ciobotariu, se află pe locul 3, la trei puncte de liderul Rapid și la o lungime de CFR Cluj.

Un succes al botoșănenilor la Piatra Neamț, coroborat cu un rezultat pozitiv al „giuleștenilor” contra CFR-ului, ar califica FC-ul în fazele superioare ale competiției. George Miron & co s-ar putea califica și cu o remiză cu Ceahlăul, condiția fiind însă ca Rapid să învingă CFR-ul în „Giulești”. De evidențiat ar fi că deși sunt calificați în sferturi, „alb-vișinii” sunt condamnați să obțină un rezultat pozitiv în duelul cu trupa lui Dan Petrescu pentru a fi siguri de primul loc în grupă, care le asigură avantajul de a fi gazde în sferturi și pe urmă, eventual, în semifinale.

După cum bine știți, FC Botoșani a obținut biletul pentru această fază a competiției după ce a trecut în deplasare de Alexandria cu scorul de 1-0, diferența fiind făcută de reușita din prelungiri semnată de Daniel Celea. În prima etapă din această grupă, „roș-alb-albaștrii” au cedat pe „Municipal” cu Rapid, scor 2-0, după care s-au impus la scor de neprezentare la Mioveni cu FC Argeș, scor 3-0.

Toate partidele din ultima etapă a Grupei A din Cupa României, Ceahlăul – FC Botoșani, CS Afumați – FC Argeș și Rapid – CFR Cluj, se dispută joi, 19 decembrie, de la ora 20:00, fiind transmise în direct pe posturile Digi Sport și Prima Sport.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page