FC Botoșani dă lovitura la Ploiești și urcă deasupra liniei în play-out!
Cronica partidei Petrolul – FC Botoșani 1-2, scrisă de Remus Dinu » Moldova-i fruncea! Victorie colosală și calcule aruncate în aer în play-out!
Cu „găzarii” orbecăind de ceva vreme printr-un nor dens de incertitudine, n-a fost neapărat o surpriză că tabela de la Ploiești s-a schimbat după doar câteva faze consumate de la start.
„Dopați” de victoria cu Dinamo și de felul în care lucrurile s-au așezat pentru ei în 2024, moldovenii au luat pe sus „haita” și au deschis scorul în minutul 5, din fază fixă. Miron a profitat de cadoul gazdelor, a plonjat acrobatic după mai multe bâlbâieli ale gazdelor și a trimis în plasă. Nicio șansă pentru Zima, iar „condamnatele” din subsol luau deja creionul pentru a se apuca de calcule.
Bucurie anulată repede: Kukic a comis-o
Dinamica s-a schimbat însă rapid, cu largul concurs al bosniacului Kukic. Titularizat surprinzător, după aproape două luni în care lustruise banca, portarul oaspeților a intervenit defectuos la centrarea lui Hanca, a bâjbâit mingea până a scăpat-o, permițându-le ploieștenilor să-l pună în valoare pe Irobiso, care n-a ratat din fața porții părăsite.
Doar două tresăriri până la pauză
Golul le-a dat ceva glas „lupilor”, i-a trezit din letargia cu care intraseră în meci, astfel că următoarea șansă le-a aparținut tot băieților lui Balint. Gicu Grozav a apăsat pe trăgaci din interiorul careului, Kukic și-a răscumpărat greșeala de mai devreme, apoi, la aceeași fază, Irobiso n-a mai găsit ținta (’25).
Preț de aproape 20 de minute, avea să rămână unicul moment care a mai energizat un pic tribunele. Petrolul s-a împleticit în propria construcție, în timp ce Botoșaniul a preferat să-și apere cuminte reduta.
Cu puține momente înainte de pauză, Florescu a semnat ultima fază notabilă a reprizei, un trasor la care Zima a găsit răspunsuri.
Probabil că Botoșaniul și-a turat motoarele la cabine, fiindcă oaspeții au început partea a doua la fel de hotărâți ca-n prima repriză. Mitrov n-a găsit însă ținta la reluare, apoi replica a venit de la Hanca, doar în plasa laterală.
Oricât și-ar fi dorit, oaspeții n-au mai găsit în minutele următoare viteza de joc pe care o afișaseră cu Dinamo, de exemplu, iar prahovenii au simțit pasul înapoi făcut de adversari. Hanca a inventat o centare remarcabilă în minutul 58, dar Irobiso n-a găsit finalizarea ideală dintr-o poziție ofertantă.
Parlamentări, reluări, ratări
Probabil faza-reper a meciului s-a petrecut la penalty-ul scos de Musi în minutul 66. Țigănașu, cel care comisese un penalty și etapa trecută, l-a doborât în careu pe Musi, Florin Andrei dictând penalty după minute de dezbateri și după ce a fost chemat la margine să vadă faza.
Doar că Sergiu Hanca, cel care nu făcuse deloc un meci rău până atunci, a fost ghicit de Kukic (’71). Mult zgomot pentru nimic, înapoi la luptă! Și dovada că Botoșaniul are multe vieți play-out-ul ăsta!
Lovitură de proporții! Sadiku, gol de o importanță colosală și alte 3 puncte mari pentru Botoșani
Șansa irosită i-a secătuit de energie pe „găzari”, au mai urmat doar câteva jumătăți de ocazii, toate la poarta lui Kukic, dar fără pagube însemnate în dreptul oaspeților.
Cinici, oaspeții au dat o lovitură mare cât toată Moldova în minutul 87, „mușcând” tot din fază fixă, pe coordonate asemănătoare fazei din startul meciului: Miron a împins spre Sadiku, fundașii Petrolului l-au scăpat pe bosniac, care a înscris din cădere, rezolvând astfel meciul.
Trimis la sentință în iarnă, Botoșaniul a plecat cu toate punctele de la Ploiești și e deasupra liniilor roșii. Minuni au fost, minuni sunt încă!
ECHIPA | M | V | E | Î | GOLAVERAJ | FORMA | PCT | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | UTA | 7 | 4 | 2 | 1 | 12 – 8 |
|
34 | |
2 | Oţelul Galați | 7 | 5 | 1 | 1 | 8 – 5 |
|
33 | |
3 | Hermannstadt | 7 | 3 | 2 | 2 | 10 – 5 |
|
31 | |
4 | U Cluj | 7 | 2 | 2 | 3 | 8 – 7 |
|
29 | |
5 | Petrolul | 7 | 2 | 2 | 3 | 6 – 11 |
|
26 | |
6 | FC Botoşani | 7 | 4 | 1 | 2 | 11 – 9 |
|
24 | |
7 | Voluntari | 7 | 2 | 3 | 2 | 11 – 9 |
|
23 | |
8 | FCU Craiova | 7 | 1 | 3 | 3 | 6 – 10 |
|
22 | |
9 | Dinamo | 7 | 1 | 3 | 3 | 5 – 9 |
|
21 | |
10 | Poli Iași | 7 | 1 | 1 | 5 | 4 – 8 |
|
21 |