CulturaLocal

Expoziție dedicată femeii la Galerii, cu lucrări semnate de peste 70 de artiste

Muzeul Judeţean Botoşani găzduiește, în perioada 2-30 martie 2022, expoziția ,,Arta la… femininˮ, ediția a III-adeschisă la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani.

Evenimentul expozițional, conceput și realizat de Societatea culturală ,,EXPO – ARTˮ Botoșani, reunește pe simeze peste 74 de artiste, provenite din diferite zone ale arealului artistic național și din diverse generații, atât nume binecunoscute în lumea artelor vizuale românești actuale, cât și creatoare de frumos aflate încă pe drumul găsirii propriului eu în exprimarea plastică.

Cu intenția declarată de a promova patrimoniul artistic deținut de Muzeul Județean Botoșani, fiecare dintre edițiile expoziției a fost dedicată unei artiste ale cărei creații se regăsesc și în pinacoteca botoșăneană. Dacă primele două ediții au fost dedicate artistelor Maria Pillat-Brateș (1892-1975) și Ana (Asvadurova) Ciucurencu (1903-1972), ediția actuală poartă amprenta creației artistei Iulia Oniță (1923-1987).

Cele peste 90 de lucrări expuse, cu o tematică foarte variată și realizate în diverse tehnici (pictură, grafică, sculptură, ceramică, icoană pe sticlă, mozaic, tapiserie și artă textilă, arte decorative și fotografie) sunt semnate de: Reka Adorjani Gyorgypal, Alina Albătoaie, Anca Albătoaie, Elena Albu, Ana Alexoaie-Conachi, Diana Alupoaie, Nadia Bîrlădeanu, Angela Brumă, Daria Budeanu-Mihalache, Floarea Bulduș, Cristina Busuioc, Anca Caba, Cristi Carmin, Lilia Cazacu, Nicoleta Cristina Cărare, Melania Chituc, Cristina Ciobanu, Rodica Cojocariu, Ana Coșereanu, Lavinia Antonia Coșovliu, Adina Dogaru, Eva Dolha, Genoveva Dolhescu, Carmen Dordea, Marinella Dumitrescu, Ioana Enescu Truică, Daniela Frumușeanu, Mirela Gavriloaie, Georgeta Gheorghiu, Eugenia Goraș, Talida Grunzac, Ioana Halunga, Ofelia Huțul, Lacme Ifrim, Cristina Lihăt, Lila Lungulescu, Lucreția Maiorescu, Carmen Maxim Popovici, Maria Claudia Mitră, Mioara Mitu, Oara Larisa Mitu Mindoiu, Maria Claudia Mitră, Veronica Mocanu, Alina Munteanu, Doina Marcela Munteanu, Onița Mureșan, Corina Nani, Gabriela Naftanăilă Leventu, Oana Onciu, Cristina-Gloria Oprișa, Daniela Oravițanu, Simona Pascale, Alina Păduraru, Elena Pintilei, Ioana Poleac, Crinela Simona Popescu, Geanina Pralea, Eugenia Elena Riemschneider, Sînziana Romanescu, Laura Semenov, Stela Spătar, Georgiana Stănescu, Adina Strugariu, Ștefania Suceveanu, Andreea Szentiraly, Silvia Șoșoiu, Valentina Ștefănescu, Elena Șurghin, Andreea Tudor, Cristina Tudorache, Clara-Livia Tudoran, Cristina Turiceanu, Carmen Țanu, Maria Alexandra Țecu, Maria Unțanu, Maria-Alexandra Ursache și Zoe Vida Porumb.

Vernisajul va avea loc duminică, 6 martie 2022, ora 11.30. În cadrul evenimentului, Ruxandra Ruță va susține un miniconcert de flaut.

Curatorii evenimentului: Ana Coșereanu și Liviu Șoptelea.

Programul de vizitare: zilnic, între orele 9.00-17.00.

Intrarea este gratuită, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie.

(Comunicat de presă)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page