Expoziția „Arta… la feminin”, ediția a IV-a, la Muzeul Județean Botoșani
Muzeul Județean Botoșani – Secția de Artă Plastică și Etnografie găzduiește, în perioada 7-30 martie 2023, expoziția „Arta… la feminin”, ediția a IV-a.
De la debutul său (din 2020), evenimentul expozițional are rolul de a aduce pe simeze cele mai noi creații semnate de artiste din diverse generații, cuprinzând întreg arealul românesc, și de a valorifica totodată patrimoniul deținut de instituția muzeală. Ediția din acest an este dedicată artistei Geta Brătescu (1926-2018).
Sunt expuse lucrări de pictură, grafică, tapiserie, artă decorativă, artă textilă și fotografie realizate de: Ana Alexoaie-Conachi, Reka Ardojani, Claudia Babii, Maria Luiza Balan, Nadia Bîrlădeanu, Claudia Bódo, Adina Bogdan, Cristi Carmin, Adriana Cănija Popa, Nicoleta Cărare, Miruna Cărăușu, Rodica Cojocariu, Lidia Corladi, Ana Coșereanu, Lavinia Coșovliu, Mihaela Croitoru, Marta Deleanu, Adina Dogaru, Carmen Dordea, Dana Doru, Giorgiana Edel Scutariu, Mirela Anca Gavriloaie, Cecilia Găinaru Oroșan, Georgeta Gheorghiu, Cornelia Gherlan, Eugenia Goraș, Talida Grunzac, Mihaela Guriuc, Mariana Gurincu, Margareta Gyulai Nagy, Ioana Halunga, Angela Hreniuc, Ofelia Huțul, Cristina Iacob, Daniela Iacob, Daniela Isache, Cătălina Emanuela Isai, Maria Koiciu, Anca Larionesei, Adelina Lazăr, Cristina Lihat, Lila Lungulescu, Alina Manole, Iulia Matoschi, Doina Maxin-Relenschi, Rebeca-Emanuella Mănescu, Claudia Miruna Mitră, Sarah-Raluca Miulescu, Veronica Mocanu, Irina Maria Moldovan, Elena Morozan, Viorica Muraru, Oara Larisa Mutu Mindoiu, Gabriela Naftanală-Levențu, Aurelia Necula, Carmen Nicolau, Oana Onciu, Cristina Gloria Oprișa, Irina Pal, Teodora Pavel, Carmen Maria Pâțu, Corina Perianu, Virginia Pișcoran, Ana Platon, Crinela Popescu, Gianina Pralea, Claudia Prelipcean, Denisa Pușcașu, Andra Claudia Riza, Sînziana Romanescu, Oana Sedonia, Elena Felicia Selejan, Anca Sofian, Daniela Stan, Sorina Stînă, Carmen-Ștefania Suceveanu, Ema Szabo, Andrea Szentkiralyi, Valentina Ștefănescu, Elena Șurghin, Maria Tărbuc, Mihaela Tărhună, Lucia Crenguța Telibașu, Mihaela Timofte, Margareta Toderică, Victoria Țăroi, Petronela Țurcanu, Ana Roua Vasilescu, Sabina Voinea, Carmen Voisei și Karmen Zaharia.
În cadrul vernisajului, care va avea loc sâmbătă, 11 martie 2023, ora 11.00, se va desfășura un miniconcert de clarinet susținut de Gabriel Graur (Filarmonica de Stat Botoșani) și un performance liric prezentat de artistul George Zamșa.
Evenimentul este sponsorizat de ECOLAND Production Botoșani (Doina Berescu) și Fundația Eco-Patrimoniu Botoșani (George Zamșa).
Curatorii evenimentului: Ana Coșereanu și Liviu Șoptelea.
Intrarea este gratuită.