Local

Expoziția Arcadie Răileanu/Petru Diaconu, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” – FOTO

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în perioada 3 august – 11 septembrie 2024, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, pentru o nouă întâlnire de suflet cu doi artiști nemțeni reuniți în cadrul expoziției Arcadie Răileanu/Petru Diaconu.

Născut în 1950 în  Republica Moldova, Arcadie Răileanu a urmat studii de artă la Școala de Arte Plastice „A.V. Șciusev” din Chișinău, apoi la Institutul Politehnic din Chișinău, Facultatea de Construcții Urbane, specialitatea Arhitectură. „Pictura e o artă mai independentă, care îmi dă o mai mare libertate de creație decât arhitectura, care mă încadrează în anumite rigori”, afirmă Arcadie Răileanu. A debutat pe simeze în 1982, la Expoziția U.A.P. Moldova. A deschis numeroase „personale” și „colective”, atât în țară (Piatra-Neamț, Iași, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Bârlad, Câmpulung Moldovenesc, Cluj-Napoca, Bacău, Timișoara, București), cât și în străinătate (Chișinău, Tighina, Moscova). A avut o bogată carieră didactică, fiind director la Școala de Arte Plastice din Dondușeni (Republica Moldova) și, din 2006, profesor de pictură la Școala Populară de Artă Piatra-Neamț a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. Referindu-se la creația acestuia, predominantă spre zona abstractă, criticul de artă Valentin Ciucă aprecia: „Mereu motivate cromatic și structural, compozițiile lui au anvergura unui palpit tonic și robust, adiacent prin vitalitatea expresiei unui latin. Sanguinitatea ansamblului sugerează un temperament cerebral și vitalist, energic și tandru totodată. În ansamblu, pictorul Arcadie Răileanu are argumentele profesionistului și bucuria de a fi urmat în artă de admiratori fideli”.

Al doilea expozant, Petru Diaconu s-a născut la 24 martie 1949, în Dobreni (județul Neamț). A făcut studii libere de pictură și a frecventat ocazional unele ateliere ieșene. În 1978, a deschis expoziții estivale în Mamaia. A lucrat în tehnici cu dominantă decorativă și pictură murală. În 1986, a deschis la Iași o expoziție cu caracter retrospectiv, iar în 1989 se ocupa de advertising, colaborând la revista „Flacăra” din București. A participat la numeroase expoziții colective, organizând și expoziții personale: Beijing (2005), Galeria „Vert”, Piatra-Neamț (2005), Galeria „Top Art”, Piatra-Neamț (2006), Raiffeisen Bank, Piatra-Neamț (2006), Festivalul de Teatru Piatra-Neamț (2007), Rotonda Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”, Piatra-Neamț (2008), Galeria „Lascăr Vorel”, împreună cu Gabriel Gheorghiu (2008), Expoziția Aniversară, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamţ (2009). Numărul expozițiilor sale a crescut după 2010. După cum preciza același critic de artă, Valentin Ciucă, Petru Diaconu „are, în mod evident, un gust rafinat al decorativului și atrage uneori atenția mai mult decât unii clasici în viață. Lucrările lui, nenumărate, risipite generos prin colecții, arată un evident simț cromatic și arta creării unor contexte plastice, unde ornamentica poate juca un rol major”.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 3 august 2024, ora 12.30.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page