Exercițiu de pregătire al jandarmilor pe Stadionul municipal Botoșani – FOTO&VIDEO
La finalul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, împreună cu partenerii instituționali, a desfășurat un exercițiu de pregătire pe Stadionul municipal Botoșani, având ca temă “Acțiunea subunităților de jandarmi pentru asigurarea și restabilirea ordinii publice la o arenă sportivă”.
Obiectivele exercițiului au fost perfecționarea deprinderilor structurilor operative și a modului de acțiune în cadrul dispozitivelor specifice, realizarea coeziunii pentru îndeplinirea cu eficiență și în deplină legalitate a acțiunilor, aplicarea procedurilor legale și antrenarea structurilor participante în vederea unei bune cooperări.
De asemenea, s-au verificat modul de funcționare, eficiența și compatibilitatea mijloacelor din dotare, precum și modul de gestionare a acestora de către efectivele inspectoratului de jandarmi.
Exercițiul a reprezentat un bun prilej pentru uniformizarea intervenției și manevrelor de forțe între toate structurile care colaborează pentru asigurarea siguranței participanților la competițiile sportive, consolidarea modului de acțiune pe timpul intervenției pentru evacuarea unei arene sportive și armonizarea tehnicilor specifice asigurării ordinii publice, în cadrul unor scenarii prestabilite.
La buna desfășurare a exercițiului au contribuit și elevii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în stagiul de practică în această perioadă, care au jucat cu succes rolul unor suporteri turbulenți.
Nu în ultimul rând, la reușita activității de pregătire și-au adus aportul câinii de serviciu din dotarea inspectoratului, care au demonstrat că au toate atributele necesare specializării patrulare și intervenție, obținute în urma cursurilor de dresaj desfașurate la Centrul Chinologic Sibiu al Ministerului Afacerilor Interne.