EVENIMENT | Un sofer beat crita s-a rasturnat cu masina la Leorda!
Un spectaculos accident de circulaţie s-a produs, duminică după-amiază, pe raza localităţii Leorda.
Un autoturism Ford Focus s-a izbit într-un cap de pod, după care s-a răsturnat cu roţile în sus, în afara părţii carosabile.
Când au ajuns la faţa locului, oamenii legii au găsit doi bărbaţi, ambii susţinând că se aflau la volan în momentul producerii accidentului.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la volanul maşinii se afla Ionuţ L., în vârstă de 33 de ani, din Botoşani. Acesta se deplasa pe raza localiţăţii Leorda, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, izbindu-se într-un cap de pod, iar mai apoi răsturnându-se în afara părţii carosabile.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ceea ce îl priveşte pe celalalt bărbat, care a pretins că se afla la volan, acesta ajunsese ulterior la locul unde s-a produs accidentul, însă dorind să îşi acopere fratele a susţinut că el era şoferul.
Şi acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.