EducatieEveniment

EVENIMENT | Un prim-procuror şi familia sa au murit într-un accident

Noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care abia ce urma să își ia funcția în atribuție a decedat într-un teribil accident de mașină.

Bărbatul și familia sa au fost efectiv striviți de un TIR pe autostradă, în Slovenia. Flavius Corneliu Chiș se afla în vacanță, împreună cu familia, soția și copiii, și se îndreptau spre Italia. La ieșirea din Ljubliana (Slovenia), pe autostrada de coastă, între Logatec și Unec, prim-procurorul a tras pe dreapta, pe banda de avarie, când șoferul unui TIR, neatent, s-a urcat efectiv peste autoturismul arădenilor, scrie pressalert.ro.

În accident au murit patru persoane, prim-procurorul și familia sa (soția și cei doi copii). Potrivit presei slovene, care citează Direcția Poliției Rutiere Ljubliana, în accident a mai fost implicat un autoturism, însă persoanele care se aflau în acesta au fost doar rănite. Accidentul a avut loc în jurul orei 11.30, ora Sloveniei, iar șoferul vinovat ar fi fugit de la locul faptei, fiind căutat de poliție.

Flavius Corneliu Chiș tocmai ce trecuse examenul și, din 15 iulie, urma să devină noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page