EvenimentImportant

EVENIMENT | Un copil şi mama sa găsiţi carbonizaţi după ce un incendiu le-a mistuit casa

Incendiu la o locuință, miercuri seară, la ora 20.15, în comuna suceveană Ciprian Porumbescu. Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență la fața locului au fost trimise echipaje ale pompierilor militari pentru intervenție. Două persoane, mamă şi fiu, şi-au pierdut viaţa în incendiu. Femeia avea 35 de ani, iar băieţelul trei ani şi jumătate. Cele două victime au fost găsite carbonizate de pompieri în locuinţa care le-a luat foc. Pompierii au găsit băieţelul învelit într-o pătură, lângă uşă, probabil mama sa încercând să îl salveze.
Martorii povestesc că femeia era prin gospodărie cu treburi când a izbucnit incendiul, iar când a văzut flăcările a fugit repede în casă să-şi salveze copilul. Din nefericire, nu a reuşit.

Casa a ars în proporţie de 80%, fiind salvată o cameră de 12 metri pătraţi. Flăcările au mai distrus şi bunurile aflate în interiorul încăperilor afectate, precum şi acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi.

Potrivit ISU Suceava, cel  mai probabil, incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coşului de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Poliţiştii fac şi ei cercetări la locul tragicului eveniment.

Sursa: suceavanews.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page