EVENIMENT | Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în judeţul Prahova. Pilotul a murit!
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în această dimineaţă, în judeţul Prahova, în apropiere de localitatea Băneşti. La bordul avionul s-ar fi aflat o singură persoană, care se pare că şi-a pierdut viaţa în urma unei explozii.
Martorii la tragedie au spus că avionul zbura la o altitudine destul de joasă, a atins firele de înaltă tensiune, s-a produs un arc electric, iar avionul a luat foc în timpul zborului.
Incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112. După prăbuşire, avionul a luat foc.
La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, potrivit şefului Ambulanţei Prahova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, la impactul cu solul, avionul a luat foc. Echipele de intervenţie care s-au deplasat la locul accidentului încearcă să stingă incendiul.